Olteni în Slatina

Textul de mai jos n-are altă legătură cu fotografia de nuntă decât propria-mi persoană.

Alerg. Ochii mi-au ieșit din orbite. Nu mult, doar cât să mă doară un pic. Dacă aș fi avut plete, sigur m-ar fi împiedicat să mă holbez fără speranță prin toate ungherele străduțelor din Slatina. E plin de olteni pe-aici, firesc de altfel. Ca urmare, fir-aș al naibii de năuc, nu găsesc rabla pe care sigur am parcat-o aici. Sau dincolo.

E drept că nu mă ajută nici burta să mă mișc mai abil printre zecile de rable similare cu a mea. Mi s-a încordat toată atenția, doar-doar oi vedea un număr de Ilfov agățat de o dubă veche dar simpatică foc.

De la soarele ăsta mi se trage gândul tot mai proeminent că mi-au furat mașina. N-aș fi primul care o pățește. Sigur au văzut sărăcia aia de tabletă în bord, pe care am montat-o citind și răscitind proiecte ale altor maniaci ca mine. Zău că nu mi-e atât de mașină, cât de tableta aia. Până la urmă mă împiedic și fix cu chelia într-o oglindă de Logan mă înfig. Atâta pagubă.

Sun la poliție zic. N-am încotro. Și sună dracia de telefon singură de parcă ar fi telepatică. Or fi chinezii atât de îndrăzneți să facă telefoane telepate? Nu. E nevastă-mea. Mă trece o transpirație mai rece ca până acum când o aud că nu-și găsește mașina. Alta rablă.

Și ce caut în Slatina?

O liniștesc înjurând de cele neînjurabile și închid. O fi de la întârzierile mele cu predatul lucrărilor. O fi de la menopauză, citii că și bărbaților li se întâmplă. Doar că îmi amintesc vag despre erecții nocturne și mă liniștesc. E clar, mi s-au furat mașinile și nu cred că e o întâmplare, oricât de ghinionist ar putea fi un moldovean în Slatina.

Sună telefonul din nou. Și nu e nevastă-mea. O voce triunghiulară mă zgârie ascuțit pe timpane și mă anunță că nu mai am mașini. Ce glumă tâmpită, știam dracu deja. Și că, dacă le vreau înapoi, să vorbesc cu Flavius. Și că degeaba sun la poliție, că Flavius e prieten cu poliția. Întreb calm, cu accent oltenesc de împrumut, cine mă-sa e Flavius. Întreb de pomană, că a închis triunghiularul.

5856388277_a8f19d6f02_b

Susan Sermoneta – Man sitting in the shade on the lower east side Flickr Creative Commons

Mă așez cu posteriorul pe o bordura nouă. E o pietricică exact unde m-am așezat, dar îmi face plăcere. Nu-l cunosc pe Flavius, nu înțeleg de ce mi-a luat mașinile, n-am bani să cumpăr altele, mi-e dor de tableta mea din bord unde ascultă fii-mea badabess. Sau cum s-o scrie titlul unei aiureli cântate despre cum fundul mare e perfect acceptabil.

O sun pe nevastă-mea și o întreb de Flavius. Cu grijă, să nu creadă că sunt gelos. Nu aflu nimic nou. Mă reped cu tupeu la florarul ce fumează nervos la doi metri de mine: îl știi pe Flavius? Îmi răspunde repezit că sunt un bou.

Asta știu deja. I-o spun și lui, adăugând în grabă un pizda mă-tii răspicat. El zice mârșav că mama mea e de vină. Oltean. Îmi aduc aminte de Cristian și mă umflă râsul. Dacă eram pe facebook, îi dădeam ban florarului ăsta nesimțit.

Îl sun pe triunghiular, cu o mirare crescândă că nu m-am gândit la asta până acum. Pietricica mi-a lasat urmă și cred ca florarul avea dreptate. Nu răspunde. Mă simt călcat pe creier de caldura de Slatina și-mi aprind și eu o țigară.

Mă mut cu fund cu tot înspre intersecție unde freacă menta o caschetă cu burta mai mare ca a mea. Îl întreb degajat dacă îl cunoaște pe Flavius. Îmi spune tot degajat că îl găsesc la gară. Mă duc la gară pe jos, că e Slatina. Știu și unde e gara, de parcă aș fi locuit aici de când mă știu.

Ciudat.

Ajung și mă uit cu sete dupa Flavius. Nu e nimeni. Strig și apare un băiețaș cu pantalonii în vine, de parcă s-ar scăpa pe el mereu. Flavius? Rânjește obraznic de-mi vine să-i cârpesc una, însă mă abțin politicos. Face semn gangsteresc: după el. Ce-o fi? Mă duc, exact cum a zis florarul, dupa nădragii scurși, trec gâfâind peste vreo trei rânduri de traverse de tren, ajung la mama naibii între vagoane ce put a șobolani și-l zăresc pe Flavius.

6604677315_0f0a824b39_b

Shannon O’Toole – Gary, Indiana Train Station Flickr Creative Commons

E drept, am mai vazut scena asta într-un film sau două, dar nu în Slatina. Un individ candid, cu țigară de damă între buzițele rafinate, se răscrăcărează muieratic pe un scaun cu spătar sculptat, ținut șmecherește între picioare. În fața lui se smiorcăie o tanti. Dar se smiorcăie potolit, fără obsesii de primadonă, de parcă se spovedește popii din sat. Insul cu țigara de damă bălăngăne din mână cu lehamite și tanti face loc unui bătrânel pedant. Mă așez la coadă. Nu e lungă, dar se îndreaptă spre coșmarul meu cu nume de roman neaoș. Într-un fel, sunt sigur că e el, n-are cine altul să fie. Pe un vagon, la soare ca o chiftea usturoiată în tigaie, stă turcește un tip bronzat. Ăsta măcar fumează o țigară normală. Îmi aprind și eu una.

Ascult ce jelanie bagă septuagenarul pedant lui Flavius. Ceva cu întreținerea restantă. Întreb curios pe nădragi scurși ce facem aici. Îmi răspunde făcând cu ochiul și accept răspunsul lui mut ca și cum am fi bătut mingea împreună pe maidan de când aveam cinci ani.

Trece timpul și soarele. Din coada comunistă rezonabilă se mai perindă prin fața lui Flavius niște mutre interesante de fotografiat. O mamă de doi copii incoerenți și mucioși. Un tinerel slab ca biscuitele și cu barbă de lamber. O tatuată vineție, ușor bătută pe obrazul stang. O fetișcană rezonabil de normală, cu pieptul mare și aer că plătește taxele.

Ajung la rând. Flavius nu se uită la mine și mă simt rușinat, transpirat și gata să renunț. Dar zic totuși, cu voce incoloră: știi ceva de două rable dispărute azi în Slatina? O dubă Vito și o Skoda obosită? El rotește ochii surmenat și îmi servește binevoitor: 1000 bucata.

– Ce?

– Ieftin moșule, 1000 lei bucata și te-ai scos cu rablele înapoi.

Mă gândesc o clipă la cardul nevesti-mii, e într-un buzunar. Dar e gol și pun pariu că nenea țigară de damă n-are POS. Mă scutur prin buzunare, găsesc stupefiat vreo 12 sute și-i zic să le ia pe astea, că altele n-am.

Zâmbește sfios, le ia expert cu două degete, număra fulgerător ca tipa de la casele Mega Image și mă trezesc transpirat tot. În dreapta o văd pe nevastă-mea zâmbind sexos: te-ai trezit bibi? Erai obosit și te-am lăsat să dormi.

Mă împiedic și nu mai dau cu chelia în nimic de data asta. Deschid ușa casei și îmi bucur ochii cu două rable stând cuminți în curte, exact unde le lăsasem. Nici urma de oltean prin preajmă.

Îmi aprind o țigară.

P.S. Orice asemănare cu persoane reale este fix o întâmplare. 🙂

1 comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *